Incep sa ma trezesc din starea de perplexitate pe care vestea mortii lui Andrei mi-a administrat-o azi dimineata. Ma trezeste in fapt Facebook... Ma trezeste cu declaratii pline de elogii venite de la niste gunoaie pe care noi astia care mai avem o gura de zis ii desconsideram de multa vreme.. Mai sunt si cei care pot in sfarsit sa spuna cat de nasol era de fapt Andrei si ca de fapt nici pe radio nu era mare lucru. Ni se cer declaratii si ganduri bune de la ziare care il injurau iar posturile de radio care l-au pus pe linie moarta astazi ii dedica emisiuni. Lumea vrea sa il vada in cutie si cere data si ora inmormantarii iar o mana de oameni isi plang prietenul, colegul, mentorul pierdut.
Mai sunt macar cei care tac si se fac ca ploua.. spun macar, pentru ca o consider dovada de bun simt venind de la respectivii indivizi.
Cum reusim sa ridicam in slavi la fel de public cum injuram.. Este deja o moda.. La inmormantarea Regelui de exemplu, s-a cam plans in loja. Doamna Firea a suferit cred ca cel mai mult, iar Ion Iliescu a aprins si o lumanare. Domnii Dragnea si Tariceanu stim deja ce au facut ca erau de fata. Suntem foarte buni la inmormantari.. Avem o istorie a literaturii scrise in asteptarea colivei. Vorbim eroic si inchinam pios dupa ce am pisat in scaldatoare si am facut pe mortii in transee. Suferim dupa fiecare mort ca dupa sfarsitul de la Bambi, dupa ce am fost partasi la procesul de ingropaciune inca din timpul vietii. Cei mai mari dusmani devin, post mortem, prieteni adusi la rang de frati de cruce. Si sa nu uitam ce-i mai important.. spritzul.. nimic nu se compara cu o sleahta de suferinzi care beau de sufletul mortului. Cum stim noi cum vroia mortu' sa ne distram noi la parastas.. numai noi si cum suntem de gata sa marim nota de plata in amintirea raposatului.
Sunt si cei care multumesc post mortem cu regret, pentru aportul esential la problemele vietii aduse de regretat, in timp ce dadeau telefonul pe silent cand aparea Andrei Gheorghe pe display sau cei care recunosc public ca in lipsa unui asemenea mentor viata sa nu ar fi prins niciodata contur.
Consider ca unul dintre cele mai bune texte publicate astazi ii apartine lui Marius Vintila pe care il salut. Il vad suficient de rar dar inca ne zambim de pe bicicleta la vreun semafor.
Andrei a fost cineva-ul fiecaruia asa cum a fost. Am urcat in cantitati egale cu coborarile si ne-am si injurat cam cat timp 'om fi si ras. Am fost oameni intre oameni cu apucaturi pare-se comune. Si am incercat sa fim veseli, chiar si printre dinti, chiar si in momente in care treaba era lata.
Cam asta..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu